Mihai a ieșit din birou cu hârtia în mână și cu un gol în piept. Nu simțea furie. Doar teamă.
Ilinca. Chiria.
Ratele la frigiderul luat în rate „pe hârtie cu datorie”.
S-a așezat pe o bancă în curtea depozitului și, pentru prima dată după mult timp, și-a simțit ochii umezi.
Nu avea voie să cedeze. Și-a scos telefonul. 8:46.
Trebuia s-o ia pe Ilinca la 13:00 de la școală. Cum îi spunea? „Tati a rămas fără serviciu”?
A băgat mâna în buzunar după chei.
Atunci a simțit cartonul lucios.
Cartea de vizită.
A privit-o absent… apoi s-a oprit.
„Cătălina Marinescu
Fondator & Director General
Morar & Asociații Logistică”
A clipit. A mai citit o dată.
Morar & Asociații.
Compania la care tocmai fusese dat afară.
Inima i-a început să bată mai tare.
Nu. Nu avea cum. A verificat logo-ul de pe card. Era același cu cel de pe halatele din depozit.
Și-a amintit: „Este compania mea și este ședința mea.”
Deodată, piesele s-au legat.
Mihai a stat câteva secunde nemișcat.
Apoi a făcut ceva ce nu făcea niciodată.
A sunat. Telefonul a țârâit de trei ori.
— Alo?
Vocea ei. Mai calmă.
— Sunt Mihai. Cel cu pana…
O secundă de tăcere.
— Mihai. Ajunsesem să te caut. Am întrebat la recepție. Știu ce s-a întâmplat.
El a înghițit în sec.
— Nu v-am sunat pentru asta. Doar… voiam să vă spun că ați ajuns cu bine.
— Am ajuns. La limită. Dar am ajuns. Și știi ceva? Dacă nu opreai tu, pierdeam o investiție de 2 milioane de euro.
Mihai a rămas fără cuvinte.
— Unde ești acum? a întrebat ea.
Nu ratați restul! Faceți clic pe Următorul pentru a continua.
