Ana a plecat din spital cu pași grei. Afară ningea în continuare, dar viscolul se mai potolise. S-a sprijinit o clipă de mașină, respirând adânc. Simțea cum copilul se mișcă ușor, ca și cum ar fi vrut să-i amintească: nu ești singură.
Zilele au trecut una după alta. Ana a continuat să lucreze, deși oboseala o ajungea din urmă tot mai des. Se întreba uneori ce s-a ales de bărbatul găsit pe șosea, dacă a supraviețuit, dacă a avut pe cineva care să-l caute. Apoi își spunea că a făcut tot ce a putut.
Nu ratați restul! Faceți clic pe Următorul pentru a continua.
